Skip to main content
Analiză Sierra Quadrant. Peste 100.000 de investitori și-au închis business-urile sau se află în dificultateîn 2018

Analiză Sierra Quadrant. Peste 100.000 de investitori și-au închis business-urile sau se află în dificultateîn 2018

Chiar dacă economia crește cu cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană, business-ul pare că se adâncește în probleme. Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din acest an, cu peste 5000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut. Resursele financiare insuficiente, investițiile greșite și lipsa unei strategii de risc fundamentată pe realităţile din economie sunt principalele motive ale eșecului în afaceri, arată o analiză Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucători din piața insolvenței.

116.952 de firme se află, în prezent, într-o situație de risc, iar multe dintre ele și-au închis deja activitatea. Sunt cu 5639 mai multe companii în dificultate decât în primele 10 luni din 2017.

În perioada ianuarie-octombrie 2018, 7026 de societăți au intrat în insolvență, 15.014 și-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate, potrivit datelor oficiale anunțate de Registrul Comerțului.

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 13,3%.

,,Aproape 30.000 de firme au fost dizolvate în acest interval, într-o creștere semnificativă față de 2017. Un semnal al scăderii apetitului pentru investiții, urmare a înrăutățirii condițiilor din economia reală, puternic grevată de blocajul financiar și de lipsa finanțării’’, afirmă analiștii de la Sierra Quadrant.

Numărul societăților intrate în insolvență s-a redus cu 4,33%, iar cel al firmelor radiate cu 1,26%.

Pe ansamblu, în România activează în prezent 914.415 firme și 394.790 persoane fizice autorizate.

DE CE DAU GREȘ INVESTITORII?

Într-o economie în care peste 80% dintre firme sunt din zona microîntreprinderilor, să faci afaceri sustenabile reprezintă o adevărată provocare, spun experții de la Sierra Quadrant.

Potrivit acestora, capitalizarea insuficientă este unul dintre motivele pentru care cele mai multe companii eșuează.

,,Într-o economie în care creditul furnizor s-a extins îngrijorător de mult, firmele insuficient capitalizate cad pradă blocajului financiar, neîncasarea unor facturi într-un termen optim ducând la suspendarea activității. Dincolo de blocajul financiar, multe dintre firmele ajunse în insolvență, de exemplu, nu au planuri de investiții bine conturate, cu strategii de risc, iar dacă le au, acestea nu țin cont de realitățile din economie”, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, practician de peste 20 de ani în domeniul insolvenței.

Un alt motiv pentru care firmele nu reușesc să facă față provocărilor din economie îl reprezintă accesul dificil la finanțarea bancară. Un sondaj realizat în acest an de Banca Națională, în rândul companiilor care au aplicat în vederea contractării unui credit în ultimele 12 luni, arată că printre dificultățile majore întâmpinate în accesarea finanțării de la bănci și/sau IFN, în topul clasamentului se află cerințele privind valoarea sau tipul garanției, nivelul prea ridicat al dobânzilor și comisioanelor, clauzele contractuale, dar și birocrația.

Un alt motiv important pentru care multe firme eșuează îl reprezintă slaba pregătire economică a investitorilor.

,,Educația financiară reprezintă o reală problemă în economie. Sunt prea mulți cei angrenați în business care acționează din impuls, din fler, și prea puțin pe considerente solide, economice. Așa se ajunge la investiții peste posibilități în clădiri, mașini etc. sau la acordarea excesivă de dividende fără a ține cont de dinamica financiară a afacerilor”, afirmă Ovidiu Neacșu.

BUCUREȘTENII, CAMPIONI LA EȘEC ÎN BUSINESS

Analiza Sierra Quadrant arată că cel mai riscant mediu de afaceri, judecând după numărul mare de firme aflate în dificultate, este Bucureștiul, cu 1372 de insolvențe, 1646 de firme suspendate, 10446 societăți radiate și 5779 firme dizolvate în primele 10 luni din 2018.

Asta în condițiile în care în București activează și cele mai multe societăți din România (238.523 de firme și PFA-uri)

,,Comerțul reprezintă cel mai riscant domeniu investițional, cu 2210 insolvențe, 4557 de suspendări de activitate, 18342 firme radiate și

9166 de firme dizolvate. Urmează construcţiile, tranzacțiile imobiliare, sectorul HORECA și transporturile, domenii cu un grad ridicat de risc.

Iar din urmă vin puternic serviciile și activitățile culturale, sectoare în care s-au înregistrat și cele mai ridicate rate de radieri față de anul precedent, de peste 30%”, arată analiza.

În topul firmelor intrate în insolvență în 2018, Capitala este urmată de județele Bihor (487), Timiș (374), Constanța (362), Iași (337), Cluj (257), Brașov (232). La polul opus se află județele Covasna (42), Sălaj (46), Botoșani și Călărași (49), Mehedinți (53), Gorj (54), Teleorman (56), Ialomița (57) și Dâmbovița (59). Interesant este și faptul că în Satu Mare s-a înregistrat cea mai ridicată creștere a numărului de firme intrate în insolvență, de 69,4%.

În ceea ce privește situația firmelor suspendate în acest an, Bucureștiul este urmat în clasament de Bihor (818), Cluj (677), Constanța (600), Prahova (558) și Neamț (549), în timp ce județele cu cele mai puține asemenea situații sunt Ialomița (75), Covasna (127), Brăila (142), Gorj (149), Caraș-Severin (156), Tulcea (155), Giurgiu (160), Teleorman (167), Botoșani (192). În Vrancea a fost înregistrată cea mai ridicată creștere a numărului de firme suspendate, de 37%.

La capitolul firme radiate în 2018, Capitala este urmată de Cluj (2812), Timiș (2643), Iași (2614), Constanța (2433), Bihor (2371), Prahova

(2206) și Dolj (2100), iar în topul firmelor dizolvate de Timiș (1561), Cluj (1352) și Constanța (1316).

Cea mai ridicată creștere a numărului de firme radiate a fost înregistrată în Dâmbovița, de 34,5%, iar în ceea ce privește firmele dizolvate, cel mai mult a crescut numărul celor din Botoșani, cu 87,3%.

CUM EVIȚI RISCUL ÎN AFACERI

Tu știi cu cine faci afaceri, dacă firma respectivă are dificultăți financiare, procese, probleme cu plățile? O întrebare simplă pe care, însă, prea puțini investitori și-o pun atunci când înregistrează un contract.

,,Sub mirajul câștigului, există mulți oameni de afaceri care închid ochii la creditul furnizor, care nu iau în calcul costurile aferente întârzierii plăților, care încearcă să vadă jumătatea plină a paharului, ignorând semnalele de alarmă”, afirmă experții de la Sierra Quadrant.

Ce este de făcut? Pentru a evita dificultățile financiare generate de relația cu partenerii, este esențial să te informezi din timp cu privire la dinamica afacerilor partenerilor.

,, Informația este esențială în afaceri.  Utilizând servicii de management al riscului comercial, veți afla din timp dacă partenerul respectiv prezintă o situație financiară solidă. Pe de altă parte, este necesară o mai bună estimare a dimensiunii afacerii, multe companii intrând în insolvență pentru că și-au supraestimat veniturile, au avut așteptări mult prea optimiste legate de potențialul economic al industriei, al locației sau al partenerilor, furnizori și clienți.

Altfel spus, o vorbă populară spune că trebuie să te întinzi cât te ține plapuma. Nu în ultimul rând, este nevoie, ca investitor, să te asiguri că angajații tăi au educația economico-financiară necesară pentru a conduce business-ul pe profit. Și, de asemenea, este esențial să te informezi continuu despre dinamica climatului investițional. Să fii la curent cu legislația, cu știrile economice, cu trendurile, să iei în calcul sezonalitatea, dinamica inflației, sunt elemente esențiale pe care orice investitor trebuie să le cunoască. ”, afirmă experții.