Skip to main content
Barometru Sierra Quadrant

Barometru Sierra Quadrant: 6 din 10 manageri sunt optimiști, dar rezervați în privința viitorului

Perspectivele depășirii pandemiei COVID îi fac pe majoritatea managerilor din România să fie optimiști, însă destul de rezervați în privința viitorului. 71% dintre oamenii de afaceri chestionați într-un barometru Sierra Quadrant estimează că economia va ieși cu adevărat din criză abia în a doua parte a anului viitor.

Ridicarea restricțiilor și posibila revenire la normalitate au crescut semnificativ optimismul investitorilor din economia românească.

Potrivit celei de-a VII-a ediții a Barometrului Sierra Quadrant privind starea business-ului, 62% se consideră optimiști în privința viitorului economiei, considerând că România se îndreaptă către o direcție bună. Numai 12% văd nori negri la orizont, iar restul (26%) au evitat să răspundă, considerând că există încă destul de multe necunoscute în privința perspectivelor economice.

Când va ieși economia din criză? Dincolo de datele de la Institutul Național de Statistică, 71% dintre oamenii de afaceri chestionați consideră că depășirea perioadei de criză, la nivelul întregii economii, va interveni abia în a doua parte a anului viitor.  Numai 12% văd o revenire economică sustenabilă în 2021 (S2), iar restul au evitat să răspundă.

Întrebați care sunt atuurile economiei în perspectiva ieșirii din criză, 47% dintre respondenți au indicat revenirea consumului, 19% se bazează pe atragerea fondurilor UE, 13% au indicat costurile logistice relativ scăzute din România, 11% au menționat forța de muncă, iar restul alte motive.

În opinia investitorilor, cea mai mare provocare în prezent rămâne pandemia și efectele sale (restricții, scăderea consumului etc.), menționată de 58% dintre aceștia. În topul temerilor se mai situează dinamica inflației (43%), creșterea cursului euro (38%), accentuarea blocajului financiar (27%) și accesul limitat la finanțare (13%).

,,Evoluția impredictibilă a pandemiei COVID, dincolo de dinamica vaccinărilor, pune în continuare sub semnul întrebării reluarea consumului, principalul motor al economiei. Este, în continuare, foarte dificil să îți creionezi un plan de business în condițiile situației sanitare’’, afirmă Ovidiu Neacșu, partener asociat Sierra Quadrant.

În ceea ce privește creșterea prețurilor, aceasta generează deja costuri semnificative, pe întregul lanț economic.

,,Scumpirea materiilor prime, creșterea costurilor cu utilitățile, cu carburanții, sunt de natură să creeze dificultăți semnificative într-o economie fragilă, cum este cea românească, în care transpunerea directă în preț a acestor costuri poate duce compania direct în insolvență în condițiile puterii de cumpărare reduse’’, a mai spus acesta.

ECONOMIA, CU FRÂNA DE MÂNĂ TRASĂ

La un an de la debutul pandemiei, marea majoritate a firmelor românești și-a restructurat afacerile.

67% dintre investitorii chestionați în barometru au declarat că și-au reorganizat business-urile, în așa fel încât să facă față provocărilor generate de scăderea consumului, de restricțiile de circulație și de accesul tot mai limitat la finanțare.

Principalele decizii au vizat optimizarea costurilor logistice (chirii, utilități, parc auto etc.) , menționată de 73% dintre cei chestionați, reconfigurarea ofertelor (49%), reducerea creditului furnizor (34%),  reduceri de personal/scăderea salariilor (21%) și digitalizarea activităților companiilor (29%).

,,Restructurarea afacerilor a fost cuvântul de ordine în 2020 și continuă și în 2021. Anul COVID a adus scăderi semnificative de activitate în multe domenii de activitate, iar măsurile luate la timp au salvat multe business-uri. Nu însă pe toate. Există, din păcate, un număr foarte mare de companii care se află în dificultate financiară și care funcționează cu frâna de mână trasă. Adică sunt la limita supraviețuirii, iar perspectivele nu sunt dintre cele mai încurajatoare’’, arată concluziile barometrului.

Sierra Quadrant estima, luna trecută, câ în această situație se află peste 60.000 de companii din zona IMM-urilor, cele mai multe din domenii afectate de restricțiile impuse de pandemie.

Potrivit experților, numărul firmelor în dificultate ar fi fost mai mare dacă statul nu ar fi susținut, în timpul pandemiei, supraviețuirea acestora. ,,Amânarea plății taxelor, a ratelor și leasingurilor bancare, plățile făcute pentru șomajul tehnic, programul IMM Invest – au fost elemente care au menținut pe linia de plutire o economie în care nevoia de finanțare e uriașă și în care peste 90% dintre companii sunt slab capitalizate’’, mai spun specialiștii.

OPTIMIȘTI, DAR REZERVAȚI

Veștile bune din economie nu trebuie să ne facă să ne îmbătăm cu apă rece, spun experții de la Sierra Quadrant. Economia își va reveni, treptat, însă perspectivele unui reviriment solid încă din acest an sunt reduse.

,,Eliminarea restricțiilor este prima condiție, pentru că este singura în măsură să restarteze consumul, să reclădească încrederea firmelor și a populației. Apoi trebuie să se îndeplinească și celelalte, precum menținerea inflației într-o limită acceptabilă, cursul euro etc. Abia apoi vom putea vorbi de o creștere economică sustenabilă, dincolo de cea statistică’’, arată concluziile barometrului.

Potrivit companiei, revenirea economică în 2021 ar trebui asociată literei ,,K’’, mai mult decât celei sub formă de ,,V’’.

,,Unele sectoare vor continua performanța bună reușită în acest an pandemic și vor crește, precum comerțul online, livrările, IT & C-ul în general, pharma, healthcare, construcțiile.  Altele, din păcate, vor continua să funcționeze, în 2021, la limita supraviețuirii, precum agricultura, industria prelucrătoare, sectoarele tehnologice în general dar și HORECA. În aceste sectoare, revenirea la nivelul din 2019 va fi una graduală, probabil abia din 2022’’, afirmă specialiștii.

Astfel că, și în următoarele  luni, restructurarea, optimizarea business-urilor se vor afla în prim-plan.

,,Revenirea economică trebuie pregătită. Trebuie să îți găsești fondurile necesare, forța de muncă, produsele și serviciile adaptate noii realități economice. Mare atenție însă la cum îți construiești perspectivele, pentru că viitorul poate aduce multe surprize, în contextul pandemiei. Așa că este mai bine să fii rezervat și să îți pregătești compania, business-ul, și pentru zile negre’’, mai spun aceștia.

Barometrul Sierra Quadrant privind starea economiei, ediția a VIII-a, a fost efectuat de compania de consultanță Frames și Sierra Quadrant în perioada 3-11 mai 2021, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 320 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

La barometru au răspuns, în total, 1643 de persoane. Profilul respondenților a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 58% bărbați și 42% femei, cu o vârstă medie de 45 de ani.

În cei peste 23 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.

Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale București (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA și GA-PRO-CHEMICALS S.A.