Sierra Quadrant: Comerțul, cel mai provocator mediu de business
Într-o economie în care consumul a ajuns să reprezinte principalul motor al economiei, comerțul se află în prim-plan, cu bune și cu rele. Tot mai mulți investitori deschid business-uri în acest sector, însă dincolo de câștiguri, de ratele de profit semnificative, acest sector reprezintă și cel mai provocator mediu de business, afirmă experții de la Sierra Quadrant.
Întârzierile la plată, blocajul financiar, insolvențele, falimentele se țin lanț în acest sector, aflat pe primul loc în statisticile negative ale economiei. Și radierile sunt la un nivel semnificativ, comerțul atrăgând, de altfel, cele mai multe astfel de proceduri dintre toate domeniile de activitate.
Potrivit unei analize Sierra Quadrant, 19.155 de firme și PFA-uri (V2008) erau radiate la finele lunii mai, un nivel dublu față de cel marcat de perioada similară din anul trecut (9446). Comerțul este urmat de agricultură, silvicultură și pescuit cu 11.665 societăți radiate, construcțiile cu 5984, industria prelucrătoare (4950), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4704),informaţii şi comunicaţii (2352) și transport și depozitare (2108)
La polul opus, sectoarele cu cele mai puține firme și PFA-uri radiate au fost în sectorul de administraţie publică şi apărare (6); activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodariilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu (6) și Industria extractivă (60).
Cel mai mult a crescut numărul firmelor radiate din agricultură (153%), industria prelucrătoare (108%), comerț (102,7%) și construcții (100%).
,,Dincolo de radierile din oficiu, așa cum estimam și în precedenta analiză, asistăm la o benefică curățare a mediului de business de firmele cu probleme, iar radierea reprezintă ultimul pas. Modificările aduse legislației insolvenței au făcut ca firmele de profil din domeniul administrării companiilor în dificultate să își optimizeze activitatea. Multe firme cu probleme au fost salvate, altele s-au închis odată cu lichidarea patrimoniului, iar efectele se văd deja în economie’’, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.
La nivelul lunii mai 2019, potrivit analizei, peste 85.000 de firme înregistrau probleme, de la insolvențe, la suspendări de activitate, dizolvări și radieri.