Sierra Quadrant: Firmele își reduc drastic stocurile, în tentativa de a se proteja de inflație
Viteza de rotație a stocurilor în economia românească a atins în 2022 un minim al ultimilor 10 ani. Tot mai multe companii încearcă să scape de activele și cheltuielile neesențiale pentru a se proteja în fața inflației și a potențialei recesiuni din 2023.
Lanțurile comerciale din economia românească au atins un nivel de fragilitate fără precedent de la precedenta criză economică, afirmă experții de la Sierra Quadrant.
Pe fondul inflației, mare parte din companiile din economie, mai ales din sectoarele sensibile cum sunt comerțul, construcțiile și industria alimentară, și-a redus drastic stocurile de marfă, în tentativa de a se proteja în fața efectelor inflației.
Media de rotație a stocurilor, în domenii precum comerțul și industria alimentară, a scăzut pe unele segmente de piață de la 120 la 30-45 de zile, iar volumele tranzacționate s-au redus cu 40-60%, arată datele Sierra Quadrant.
,,Firmele încearcă să-și reducă expunerea comercială, scăderea semnificativă a consumului și fragilitatea tot mai evidentă a firmelor din sectorul vânzărilor accentuând acest fenomen’’, afirmă analiștii de la Sierra Quadrant.
Optimizarea stocurilor a devenit cuvântul de ordine și în industria construcțiilor, dar și în sectorul de prelucrare, fluctuațiile semnificative ale prețurilor materialelor alături de evoluția impredictibilă a consturilor cu energia, gazele și carburanții determinând tot mai multe companii să se focuseze pe reducerea la minim a expunerii.
,,Temerile legate de recesiune, de efectele creșterilor de prețuri la energie, de fluctuațiile din piața valutară, determină o accentuare a fenomenului de dezintermediere, cu efecte negative în dinamica economiei. Lanțurile de business bazate pe încredere, pe credit furnizor pe termen lung, sunt tot mai puține ca volum și valoare de piață’’, arată analiza.
Focus pe vânzarea activelor neesențiale
Dincolo de reducerea stocurilor, de accentuarea fenomenul de dezintermediere, firmele sunt tot mai atente la costurile cu activele neesențiale, în tentativa de a-și canaliza eforturile financiare pe zonele care asigură imputuri financiare.
,,Sunt tot mai multe companii care caută să vândă active precum terenuri, clădiri, instalații de producție, elemente din flota auto și utilaje. E un fenomen pe care l-am anticipat încă din pandemie, atunci când avertizam asupra valului de inflație care urma să vină și a consecințelor acestuia’’, afirmă analiștii.
Fenomenul este confirmat de creșterea semnificativă a vânzărilor din noua versiune a platformei de licitații Sierra Quadrant, acolo unde nivelul ofertelor disponibile a crescut cu 73% în ultimele 6 luni.
,,Dincolo de activele firmelor aflate în proceduri de reorganizare, pe platformă s-au lansat tot mai multe oferte de terenuri, spații industriale, utilaje de producție, vehicule de marfă și pasageri. Pe fondul creșterii semnificative a ofertei, am asistat și la un avans semnificativ al numărului de clienți, cu 63%. Cele mai căutate licitații sunt cele din zona imobiliară, auto și stocuri de marfă, acolo unde prețurile sunt sub nivelul mediu al pieței’’, arată analiza Sierra Quadrant.
Potrivit experților, în această perioadă, investitorii cu disponibilități financiare au ocazia nesperată de a prelua active, de la terenuri, clădiri, utilaje și stocuri de marfă la costuri extrem de reduse, profitând de faptul că multe firme nu mai reușesc să facă față provocărilor din economie și apelează la procedurile de restructurare.
Sierra Quadrant avertiza, într-o analiză lansată în această vară, că creditul comercial, principala modalitate prin care se finanțează majoritatea firmelor românești, a devenit o adevărată bombă cu ceas care riscă să ducă la o explozie de insolvențe și falimente.
,,Creditul comercial sau credit furnizor cum mai este cunoscut, s-a diminuat drastic în multe sectoare pe fondul creșterii sentimentului de neîncredere în business. Se cere tot mai mult plata unui avans semnificativ sau chiar plata integrală a produselor, iar pentru mulți dintre clienți această situație este imposibil de onorat’’, arăta compania.
Creditul comercial are o importanță deosebită în finanțarea companiilor din România, acesta având cea mai ridicată pondere în pasivul firmelor. Creditele comerciale reprezentau anul trecut echivalentul a 430 miliarde de lei, per total în economie, de 3,5 ori mai mult decat creditele bancare (123 mld.lei).
,,Firmele alegeau acest tip de creditare pentru că nu genera dobânzi, permitea plata la termen și se baza pe încredere, pe relațiile de business consolidate de-a lungul anilor. În prezent, multe dintre relațiile de afaceri sunt grevate de problemele generate de inflație, de incertitudine, de temerile că această criză se va adânci în 2023’’, mai spuneau analiștii.
Sierra Quadrant este una dintre cele mai importante companii specializate în restructurarea business-urilor din România.
Cu o experiență de 24 de ani de activitate, firma este specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.
Printre dosarele semnificative gestionate de Sierra Quadrant se află Electrocentrale București (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA și GA-PRO-CHEMICALS S.A.