Sierra Quadrant: Prototipul firmei vulnerabile la insolvență
Prototipul firmei vulnerabile la insolvență este cel al unei microîntreprinderi care activează în primul rând în comerț, cel mai des în regiunea București-Ilfov, și care este condusă de un om de afaceri român, cu vârsta medie de aproape 50 de ani, arată un studiu realizat de Sierra Quadrant.
O treime din totalul afacerilor celor aproape 7000 de firme în insolvență se înregistrau, potrivit ultimelor date oficiale de la RECOM, în București-Ilfov (7,23 miliarde de lei), urmate de business-urile înregistrate în regiunile Centru, Nord-Vest, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia, fiecare de puțin peste 2 miliarde de lei.
Cele mai multe firme aflate în insolvență activau, în 2016, în comerț (1940), urmate de cele din industria prelucrătoare (1323), construcții (1285), transport & depozitare (444), agricultură (430) și HORECA (363).
,,Chiar dacă, judecând pe ansamblul economiei, cifra de afaceri afectată de flagelul insolvenței a scăzut semnificativ din 2010 în 2016, de la
51,1 miliarde lei la 21,4 miliarde lei, la fel de important este că datoriile firmelor insolvente s-au adâncit în această perioadă, de la
57,4 miliarde lei la 75,3 miliarde lei”, au declarat experții Sierra Quadrant. O altă cifră interesantă este reprezentată de durata medie de viață a firmelor, care era în intervalul analizat de 11,3 ani, aproximativ o treime (30.4%) dintre ele fiind active între 6-10 ani.
În ceea ce privește profilul acționarilor firmelor în insolvență, cei mai mulți investitori ajunși în această situație erau bărbați (6985), cu vârsta medie de 49,6 ani și care derulau afaceri în comerț, sectorul de prelucrare, construcții, transport și servicii. În ceea ce privește femeile, cei 3876 de acționari de sex feminin implicați în afaceri insolvente se ocupau mai ales cu comerțul și aveau vârsta medie de 48,5 ani.
Pe ansamblu, mai mult de 90% dintre investitorii companiilor intrate în insolvență erau de naționalitate română (11024), urmați de italieni (223), turci (106) și germani (60).