Sistarea livrării apei calde în București - analizată de Comitetul Creditorilor ELCEN
Ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului București (PMB) de a plăti subvenția către RADET, creanțele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadența de 90 de zile depășită.
În aceste condiții, vă informăm că SIERRA QUADRANT va convoca Comitetul Creditorilor ELCEN, urmând ca aceștia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET.
Din păcate, în ciuda nenumaratelor apeluri la responsabilitate transmise de compania noastră, atât în întâlnirile și corespondența oficială cu PMB, cât și în comunicarea publică, oficialii PMB au continuat să abordeze cu indiferență situația dramatică a sistemului de termoficare.
“Oprirea apei calde în Capitală este o măsură extremă, pe care am încercat să o evităm în permanență. Am livrat agentul termic către RADET, deși ELCEN nu era plătită, sperând la nesfârșit că doamna primar Gabriela Firea va înțelege la un moment că responsabilitatea ei numărul unu o reprezintă calitatea vieții cetățenilor. Se pare că am fost niște naivi! Pentru ei, cetățeanul este o noțiune abstractă. Concrete sunt doar donațiile pentru biserici, reclamele plătite din bani publici la TV pentru niște companii de stat care toacă sute de milioane de lei lunar, excursiile pentru pensionari și alte astfel de acțiuni.
După ce au distrus și falimentat RADET, ELCEN a devenit noua lor țintă. Este imposibil pentru o companie aflată deja în insolvență să presteze servicii pe gratis, acumulând datorii la rândul ei către furnizori și privând creditorii de șansa recuperării creanțelor. De aceea, probabilitatea ca ELCEN să oprească livrarea apei calde în maximum o lună este destul de mare.", a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.
Vă reamintim faptul că, în situația menținerii măsurii dispuse de către judecătorul sindic în dosarul 35232/3/2016, respectiv deschiderea procedurii de faliment a RADET, toate aceste noi datorii se vor adăuga la masa credală. Fără aceste sume, riscul ca ELCEN să intre în incapacitate de plată a materiei prime, a materialelor și chiar a salariilor este aproape inevitabil.
Precizăm că, în spiritul transparenței asumate, în perioada imediat următoare, vom face public raportul ce urmează a fi prezentat Comitetului Creditorilor ELCEN.